
Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București
578 subscribers
About Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București
Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti este instituţie publică specializată în administrarea și acordarea beneficiilor de asistență socială și a serviciilor sociale, cu personalitate juridică, înființată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, ca direcție generală de asistență socială, denumită în continuare D.G.A.S.M.B., cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum și altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială. Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti are ca obiect de activitate asigurarea aplicării politicilor şi strategiilor de asistenţă socială şi realizarea, la nivelul Municipiului Bucureşti, a măsurilor de protecţie socială şi asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie, prin servicii specializate pentru categorii de persoane defavorizate (copiii străzii, minori şi tineri cu risc de marginalizare socială, familii monoparentale, persoane adulte fără adăpost, persoane sau familii cu risc de marginalizare socială şi stare precară de sănătate, familii având în componenţă persoane cu handicap, alte categorii prevăzute de legi speciale). www.dgas.ro
Similar Channels
Swipe to see more
Posts



🌿 Atelier informativ – „Ai dreptul la relații sigure” 💡Te-ai întrebat vreodată cum arată cu adevărat o relație sănătoasă? Hai alături de noi la un atelier dedicat înțelegerii relațiilor bazate pe respect, comunicare și echilibru emoțional. 👩🏫 Evenimentul este organizat de Centrul de Informare și Sprijin pentru Femei și este deschis tuturor doamnelor care vor să recunoască semnalele relațiilor toxice și să învețe cum să prevină abuzul emoțional sau fizic. 🗓 Când? Miercuri, 18 iunie 2025 🕕 Ora: 18:00 📍 Unde? Format hibrid – tu alegi: • Fizic: Aleea George Cristian Stanciu nr. 2, Sector 5, București • Online: Live pe Zoom (https://us06web.zoom.us/u/kb7FBi6qO3 - accesibil în ziua evenimentului) 📞 Înscriere: Sună la 0758 047 398 până marți, 17 iunie, ora 16:00 👥 Locuri disponibile: 17 persoane 🎟 Participarea este gratuită! 💬 Ce vom discuta împreună: ✔️ Cum recunoști o relație sănătoasă vs. una abuzivă ✔️ Semnele de avertizare în comportamentele partenerilor ✔️ Ce poți face din timp pentru a preveni un abuz ✔️ Unde poți găsi ajutor și sprijin specializat


🟩Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) implementează, în perioada 14 mai 2025 – 31 decembrie 2026, proiectul „Înființare centrale fotovoltaice pentru autoconsum, pe clădiri publice – DGASMB”, cod SMIS 320814. ⚡️Proiectul este finanțat 100% din Fondul pentru Modernizare, în baza unui contract de finanțare încheiat cu Ministerul Energiei. 🪫Cu o valoare totală de 1.177.997,36 lei, proiectul vizează instalarea de centrale fotovoltaice conectate la Sistemul Energetic Național, pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile, destinate consumului propriu al instituției. 🟩Lucrările se vor realiza în două locații DGASMB din București: 📍Bdul Theodor Pallady nr. 64, Sector 3 📍Str. Caporal Grigore Marin nr. 42–44, Sector 4 🟩Prin instalarea centralelor fotovoltaice, DGASMB contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu peste 129 de tone de CO₂ anual. Pentru mai multe detalii despre proiect, accesați link ul - https://www.dgas.ro/proiect-fotovoltaic-dgasmb-autoconsum-durabil/


𝐓𝐄𝐑𝐌𝐄𝐍 𝐏𝐑𝐄𝐋𝐔𝐍𝐆𝐈𝐓! 🕰️ ✨ Ai auzit deja despre 𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 „𝐌𝐞𝐦𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐂𝐮𝐯𝐢𝐧𝐭𝐞”? Acum ai mai mult timp să participi! 📅 𝗧𝗲𝗿𝗺𝗲𝗻𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗶̂𝗻𝘀𝗰𝗿𝗶𝗲𝗿𝗲 𝗮 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗽𝗿𝗲𝗹𝘂𝗻𝗴𝗶𝘁 𝗽𝗮̂𝗻𝗮̆ 𝗽𝗲 𝟯𝟭 𝗺𝗮𝗿𝘁𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟱! Invită-i pe părinții sau bunicii tăi să-și împărtășească poveștile fascinante de viață, să scrie despre momentele care i-au definit și să lase o moștenire culturală valoroasă comunității noastre. 📝 🏅 𝗣𝗿𝗲𝗺𝗶𝗶 𝘀̦𝗶 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗮𝗿𝗲 Cele mai bune lucrări vor fi incluse într-o antologie specială, iar autorii vor fi recompensați astfel pentru talentul lor! 📢 𝗖𝘂𝗺 𝘀𝗮̆ 𝘁𝗲 𝗶̂𝗻𝘀𝗰𝗿𝗶𝗶? Găsești toate detaliile și formularul de înscriere pe www.bibmet.ro 🤝 Proiect organizat în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană București 📖 Să celebrăm împreună poveștile de viață care merită să fie auzite! ❤️

Inscrie te aici - https://forms.gle/YLC2jmrUck4GZwUJ6


❗️Apel către cetățeni❗️ DGASMB face un apel către bucureșteni să semnaleze orice caz de persoane fără adăpost care au nevoie de ajutor, apelând numărul de telefon 021.9524, disponibil non-stop.