
RFI România
June 13, 2025 at 03:05 PM
Bună seara!
A sosit momentul să trecem în revistă câteva dintre titlurile zilei de vineri, 13 iunie 2025. Iată selecția noastră ⤵️
⚔️ *Israelul atacă Iranul în „inima programului nuclear”. Teheranul ripostează cu 100 de drone:* Israelul a lansat un atac major asupra Iranului vineri dimineață. Explozii au fost raportate în Teheran și la facilitatea nucleară. IDF susține că șeful Gardienilor Revoluției, Hossein Salami, și alți comandanți au fost uciși. Teheranul a ripostat cu „aproximativ 100 de drone lansate către teritoriul israelian”, anunță Israelul. ➡️ https://rfi.my/BksH.w
↪️ *Reuniune de urgență a Consiliul de Securitate al ONU:* Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri în urma atacului aerian al Israelului asupra Iranului, au declarat diplomați citați de Reuters, în timp ce biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a transmis că acesta va avea în aceeași zi convorbiri telefonice cu președintele american Donald Trunp și cu președintele rus Vladimir Putin, potrivit Agerpres. ➡️ https://rfi.my/Bkxb.w
🛄 *Ballymena și lecția pentru românii din diaspora: iată unde duce discursul urii!* De câteva zile, orașul nord-irlandez Ballymena a devenit centrul violențelor de stradă declanșate de tentativa de viol asupra unei tinere fete. Revoltele care au cuprins țara au fost descrise drept „rasiste” de către poliție și „atacuri fără sens” de către prim-ministrul Keir Starmer. Într-o societate dominată de diviziune, cum este cea românească, evenimentele din Irlanda de Nord trebuie să ne dea mult de gândit. ➡️ https://rfi.my/Bksg.w
🎙️ *Cătălin Drulă în studioul RFI România:* Deputatul USR Cătălin Drulă speră că președintele Nicușor Dan îl va desemna premier pe Ilie Bolojan cât mai curând. Fostul ministru al Transporturilor vorbește în interviul acordat RFI despre ”trauma” PSD în negocierile pentru formarea Guvernului. Cătălin Drulă spune de asemenea că ia în calcul o candidatură la Primăria Capitalei. ➡️ https://rfi.my/Bkuc.w
🇷🇴 *„Cred că e corect să vă prezint în mod onest în ce situație se găsește România”:* Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână. ➡️ https://rfi.my/BkyB.w
🇲🇩 *R. Moldova a impus sancțiuni pentru 21 de persoane:* Republica Moldova, prin Consiliul interinstituțional de supervizare condus de prim-ministrul Dorin Recean, a sancționat până în prezent 21 de persoane. Pe listă sunt și fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, fugarul Ilan Șor, deputata Marina Tauber, dar și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul. În perioada 2024 – iunie 2025, Serviciul Fiscal de Stat a emis 121 de decizii, au fost blocate 60 de conturi bancare, acțiuni, dar și sistate tranzacții. ➡️ https://rfi.my/Bkxy.w
Rămânem _împreună_ pe rfi.fr/ro sau live pe FM! 🌍📻
Pe curând!
❤️
👍
6