*Șoaptele îngerilor* ✍ Vasilie Militaru _Când a Duhului lumină pune unuia cununa,_ _Acel om, ʼnălțându-și mintea, e cu Ziditorul una;_ _Atunci el primește tainic de la Dumnezeu scântei,_ _Ca s-arate omenirii pe Cel veșnic Unu-n Trei!_ _Datorită unor astfel de-nsorite culmi, în lume,_ _Se rostește mai temeinic al Dumnezeirii nume..._ _La cei ce cu-asemeni haruri ard – luceferi prin milenii,_ _Ca la sfinți privim cu toții și, pe drept, le zicem „genii”..._ _Prin ce spun, prin ce sunt fauri sau prin cât de-nalt li-i cântul,_ _Lumea uită că mai are legătură cu pământul,_ _Și plutește-n slăvi înalte – stele-mpodobindu-i patul,_ _Depărtându-se de lunca unde-i înflorea păcatul..._ 📖 Poezii, București, 2017 📸 Basilica.ro / Mircea Florescu