
Radio AS Târnăveni
June 21, 2025 at 06:34 AM
CĂRȚI ELECTRONICE DE IDENTITATE LA TÂRNĂVENI ✅️
Începând cu data de 23 iunie 2025, S.P.C.L.E.P. Târnăveni va demara activitatea de emitere a cărților electronice de identitate (C.E.I.). Preluarea cererilor de eliberare a acestui tip de cărți de identitate va putea fi realizată în baza unei programări online, accesând portalul hub.mai.gov.ro. La nivelul S.P.C.L.E.P. Târnăveni va funcționa deocamdată un ghișeu unde se vor prelua cererile pentru C.E.I. .
Programul de lucru cu publicul se va desfășura zilnic între orele 08.00-12.00, cu excepția zilei de marți când se vor prelua cereri în intervalul orar 08.00-18.00.
Prima carte electronică de identitate este gratuită, până la epuizarea fondurilor prevăzute în H.G. nr. 1335/2023. Taxa de eliberare a C.E.I., în valoare de 67 lei, se achită doar în cazul în care este solicitată pentru minorul sub 14 ani, la unitățile CEC Bank sau la automatele Selfpay.
Actualele cărți de identitate rămân valabile și vor putea fi utilizate până la data expirării.